Vaticanul şi China fac schimb de obiecte de artă în încercarea de a consolida relaţiile

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 23-11-2017 11:24

Vaticanul şi China au convenit asupra unui schimb de obiecte de artă care are ca scop consolidarea relaţiilor dintre cele două puteri, scrie The Guardian, conform news.ro.

Muzeele din Vatican şi China Culture Industrial Investment Fund (CCIIF) au anunţat iniţiativa, săptămâna aceasta, la Roma. Expoziţii simultane vor avea loc, începând din martie 2018, în Oraşul Interzis din Beijing şi la Muzeul Anima Mundi din Vatican.

Vaticanul va trimite 39 de lucrări din colecţiile de artă chineză pentru a fi selectate de curatori. Cel de-al 40-lea obiect de artă, care urmează să fie ales, va proveni din colecţia Western European Christian.

Beijingul va oferi picturi ale artistului contemporan chinez Zhang Yan, între cele 40 de lucrări cu care va contribui la proiect.

Este pentru prima dată când muzeele din Vatican şi instituţia de cultură chineză colaborează.

Greg Burke, purtător de cuvânt al Vaticanului, a declarat pentru Associated Press: „De multe ori, schimburile culturale pot fi mult mai facile decât cele diplomatice, şi asta este ceea ce se întâmplă aici”.

La o conferinţă de presă, Barbara Jatta, director al muzeelor Vaticanului, a spus: „Frumuseţea este cheia a ceea ce muzeele Vaticanului numesc «diplomaţia artei», care nu este, desigur, descoperirea noastră... dar care astăzi depinde de noi să o ducem mai departe şi să o reinterpretăm creativ în confruntarea constantă cu ceea ce se întâmplă în lume”.

Zhu Jiancheng, şeful CCIIF, a precizat despre iniţiativă: „Va consolida prietenia dintre China şi Vatican în favoarea normalizării relaţiilor diplomatice dintre China şi Sfântul Scaun”.

Vaticanul deţine în colecţia sa 20.000 de obiecte de artă chineză - de la bronz şi ceramică la tablouri.

China a întrerupt relaţiile cu Sfântul Scaun în 1951, după ce Partidul Comunist a preluat puterea şi a înfiinţat propria biserică, care nu se supunea autorităţii Papei. În China trăiesc aproximativ 12 milioane de catolici.