Mugabe acceptă retragerea de la conducerea ţării, afirmă un nepot al acestuia

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 26-11-2017 21:55

Preşedintele Zimbabwe, Robert Mugabe, a acceptat retragerea de la conducerea ţării şi se află într-o stare bună de sănătate şi 'mai degrabă jovială' după ce a fost obligat să demisioneze după 37 de ani cât s-a aflat la conducerea ţării, a declarat duminică un nepot al preşedintelui Leo Mugabe, relatează AFP, potrivit agerpres.

'Este bine. Am fost să-l văd, este mai degrabă jovial. În realitate el aşteaptă noua sa viaţă, să facă agricultură şi să stea la casa sa de la ţară. A luat lucrurile bine', a spus Leo Mugabe, fiul Sabinei, sora defunctă a preşedintelui Mugabe. Robert Mugabe a demisionat marţi, după ce armata a preluat controlul în ţară la mijlocul lunii noiembrie. 

Noul preşedinte al republicii Zimbabwe, Emmerson Mnangagwa, a depus vineri jurământul în calitate de şef al statului, succedându-i lui Robert Mugabe, care a demisionat marţi după 37 de ani de conducere autoritară. 

Învestirea lui Emmerson Mnangagwa, 75 de ani, întoarce pagina conducerii autoritare exercitate timp de aproape patru decenii de Robert Mugabe, 93 de ani, rămas cel mai vechi şef de stat de pe planetă până marţi, când a fost obligat de armată, de propriul partid şi de stradă să iasă din scenă.