Neacordarea de prioritate şi depăşirea fără asigurare sunt cauzele accidentului cumplit de pe DJ 186

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 27-11-2017 20:35

Accidentul produs, luni, pe DJ 186 între localităţile Onceşti şi Vadul Izei s-a produs pe fondul neatenţiei într-o depăşire şi neacordarea de prioritate a doi dintre participanţii aflaţi în trafic, a declarat, luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.

"Accidentul a fost posibil din cauza unor greşeli făcute de participanţii la trafic, care nu s-au asigurat în momentul efectuării unei depăşiri. Conducătorul unei autobasculante s-a oprit pentru a efectua un viraj la stânga, probabil pentru a intra pe un drum lăturalnic şi pentru a acorda prioritate vehiculelor care veneau din sens opus. În acel moment un autobuz cu aproape 50 de pasageri la bord a intrat în depăşirea autobasculantei oprite fără să se asigure suficient şi a intrat în coliziune laterală cu altă basculantă care venea din sens opus. Coliziunea dintre cele două vehicule a fost faţă-spate", a spus Florina Meteş.

Potrivit acesteia, în urma accidentului soldat cu rănirea a 17 persoane, dintre care două în stare gravă, traficul rutier pe DJ 186 a fost blocat aproape două ore. În urma probei etilotest efectuate de Poliţia Rutieră, nici unul dintre conducătorii auto nu a prezentat urme ale consumului de alcool.