CE autorizează utilizarea erbicidului glifosat până în 2022

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 27-11-2017 22:04

Statele membre ale Uniunii Europene, reunite în cadrul unui comitet de apel, au votat luni, după doi ani de negocieri, în favoarea unei noi autoritzări, pe o perioadă de cinci ani, a controversatului erbicid glifosat, cel mai utilizat erbicid în lume, prin Roundup, din cadrul Monsanto, relatează AFP. Optsprezece ţări s-au pronunţat în favoarea propunerii Comisiei, nouă i s-au opus, iar una s-a abţinut, permiţând să se atingă majoritatea calificată necesară, spre deosebire de un prim vot, pe 9 noiembrie.

La precedentul vot, nouă ţări au votat împotrivă - inclusiv Franţa şi Italia -, două state cu greutate din punct de vedere demografic. Cinci state s-au abţinut atunci, inclusiv Germania. Alte 14 au susţinut atunci propunerea Comisiei. Licenţa cu privire la glifosfat urma să expire la 15 decembrie.

Cotidianul francez Le Monde scrie, fără să-şi identifice sursele, că Germania a votat de această dată în favoarea prelungirii utilizării erbicidului, după ce s-a abţinut la ultimul vot. Aşa cum a anunţat, Franţa, care era de acord cu o prelungire pe o perioadă de trei ani, a votat împotriva Comisiei. ”Votul de astăzi arată că, atunci când vrem, putem să împărtăşim şi să ne acceptăm responsabilitatea colectivă în luarea deciziilor”, a reacţionat comisarul european însărcinat cu Sănătatea Vytenis Andriukaitis, citat într-un comunicat.

Erbicidul controversat a fost clasat în 2015 ca ”probabil cancerigen” pentru om de către Centrul internaţional de cercetare a cancerului (CIRC), o agenţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), conform news.ro.