PSD, reacție după mesajul imperios al SUA: Partidul lui Dragnea pregătește replica

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 28-11-2017 10:53
Actualizat: 28-11-2017 10:59

Secretarul general ajunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a anunțat marți că PSD pregătește un răspuns, care va fi difuzat până la ora 12, ca urmare a mesajului transmis luni de Departamentul de Stat al SUA. Declarația a fost făcută după o întâlnire cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

„O să discutăm la ora 12 şi o să avem o poziţie publică foarte curând”, a declarat Codrin Ştefănescu.

De asemenea, potrivit unor surse politice, PSD nu va ceda în fața apelului făcut de americani, iar răspunsul va fi unul care să argumenteze de ce merg mai departe.

Luni, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert, afirma într-o declarație de presă intitulată "România — propuneri ce afectează independența sistemului judiciar" că "Statele Unite constată cu îngrijorare că Parlamentul României ia în considerare o legislație ce ar putea submina lupta împotriva corupției și slăbi independența sistemului judiciar în România".

Această legislație, "propusă inițial de Ministerul Justiției, amenință progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani de a construi instituții judiciare puternice, protejate de interferența politică", susține purtătorul de cuvânt în declarația publicată pe site-ul Departamentului de Stat.

Statele Unite "îndeamnă Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și pun în pericol lupta împotriva corupției", adaugă purtătorul de cuvânt.