Klaus Iohannis a promulgat Legea privind respingerea ordonanţei referitoare la salariile demnitarilor

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 30-11-2017 08:04

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2015 pentru completarea OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Actul normativ vizează salariile demnitarilor.

Citește și: Situație inedită la BNR: Ce se va întâmpla cu salariile uriașe ale angajaților, după revoluția fiscală

Tot miercuri, şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului referitor la amendarea art. 50 (a) al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională şi a Protocolului referitor la amendarea art. 56 al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională, încheiate şi semnate la Montreal la 6 octombrie 2016, a Legii pentru modificarea şi completarea OUG nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2017 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice şi a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare.

Citește și: Previziunile s-au adeverit: Cine ar putea face plângere penală împotriva lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu .