Probleme mari în Turcia: Mai mulţi membri ai unui ansamblu folcloric au cerut azil politic în Ungaria

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 05-12-2017 17:17

Un grup de 11 persoane care făceau parte dintr-un ansamblu folcloric turc au cerut azil politic în Ungaria, ţară unde au venit pentru a participa la un festival la Budapesta, a anunţat marţi cotidianul turc Hurriyet, citat de agenţia EFE. Conform unor surse din poliţia turcă citate de acest cotidian, ansamblul folcloric alcătuit din 16 membri a plecat pe 1 noiembrie la Budapesta pentru a participa la festivalul programat zece zile mai târziu, dar odată ajunşi acolo 11 dintre ei au cerut azil politic autorităţilor ungare, conform Agerpres.

Anterior, grupul solicitase sprijinul Federaţiei turce a Jocurilor Populare pentru a obţine paşapoartele de serviciu, documentul care facilitează funcţionarilor turci obţinerea vizelor europene. Acelaşi ansamblu folcloric a efectuat în luna iulie o călătorie şi în Bosnia, dar atunci toţi membrii grupului au revenit în Turcia.

După lovitura de stat eşuată de anul trecut, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a început o vastă campanie de epurare, cu concedieri din administraţie şi armată şi arestări ce vizează pe oricine este suspectat de legături cu reţeaua clericului musulman Fethullah Gulen, pe care-l acuză că a orchestrat puciul.