Comisia SRI a decis solicitarea desecretizării stenogramei audierii generalului Dumitru Dumbravă

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 06-12-2017 00:12

Comisia pentru controlul activităţii SRI a decis marţi să trimită o solicitare SRI privind desecretizarea stenogramei şedinţei în care a fost audiat generalul Dumitru Dumbravă, a anunţat senatorul PSD Claudiu Manda, preşedintele acestei comisii. Manda a precizat că hotărârea a fost luată cu patru voturi "pentru" (PSD şi ALDE) şi două "împotrivă" (USR şi PNL), conform Agerpres.

"Am avut pe ordinea de zi solicitarea pe care să o formulăm către SRI de a desecretiza stenograma şedinţei în care a fost audiat domnul general Dumbravă (n.r. Dumitru). Hotărârea Comisiei a fost, cu patru voturi pentru şi două voturi împotrivă, să trimitem către SRI o solicitare în acest sens, de a desecretiza stenograma sau elemente din stenogramă astfel încât să nu punem în pericol metode şi tehnici ale SRI şi aceasta să ne parvină în format nesecret", a spus marţi Manda la o conferinţă de presă organizată după şedinţa comisiei.