ULTIMA ORĂ S-a decis: Bucureștiul va găzdui meciurile din grupa C, la Euro 2020! Bruxelles a fost EXCLUS

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 07-12-2017 17:59

Oraşul Bruxelles nu va putea găzdui meciuri la Euro-2020, din cauza faptului că lucrările de construire a stadionului din capitala Belgiei nu au început, a anunţat UEFA. Conform deciziei UEFA, Bucureştiul şi Amsterdam vor găzdui meciuri din grupa C. Partida de deschidere a competiţiei va fi la Roma.

Meciurile care ar fi trebuit găzduite de Bruxelles se vor desfăşura pe stadionul Wembley din Londra, pe lângă cele două semifinale şi finala deja prevăzute, scrie news.ro.

Citește și: Lovitură de TEATRU! Principesa Margareta nu se ține de cuvânt, privitor la înmormântarea Regelui Mihai! „Nu s-a mai pomenit niciodată în istorie așa ceva”

Conform UEFA, meciurile din grupa A vor avea loc la Roma şi Baku, cele din grupa B la Sankt Petersburg şi Copenhaga, grupa C la Amsterdam şi Bucureşti, grupa D la Londra şi Glasgow, grupa E la Bilbao şi Dublin, iar grupa F la Munchen şi Budapesta.

Turneul final al Campionatului European de Fotbal din 2020 va marca aniversarea a 60 de ani de la prima ediţie a competiţiei şi se va desfăşura în 13 oraşe europene, între care se află şi Bucureştiul.

Citește și: Tranzacție URIAȘĂ cu porcii din România! Un fond de investiții american intră tare pe piață și cumpără mai multe ferme .