Liviu Dragnea a scăpat 'la mustață': PUCIUL pe care PNL l-a pus la cale a EȘUAT

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 11-12-2017 20:28

Plenul Camerei Deputaţilor a respins luni propunerea de modificare a Regulamentului astfel încât procedura de revocare a preşedintelui acestui for să poată fi iniţiată la iniţiativa unei treimi din deputaţi.

Iniţiatorii acestei propuneri au fost deputaţii liberali, scrie agerpres.ro.

Citește și: Foarte interesant! Cum arată ‘nepoata necunoscută’ a Regelui Mihai

"Această iniţiativă legislativă pentru care dvs aţi votat viza posibilitatea Opoziţiei de a iniţia procedura de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor la solicitarea unei treimi din parlamentari sau a liderilor a cel puţin două grupuri parlamentare, altele decât cele care l-au propus. De ce a iniţiat PNL această iniţiativă şi de ce a votat împotriva respingerii? O dată pentru că în momentul de faţă Liviu Dragnea trebuie să plece de la conducerea Camerei Deputaţilor. A folosit numele Parlamentului într-un mod abuziv, fără mandat de la deputaţi, ca să exprime o poziţie împotriva partenerului strategic al României şi anume Statele Unite ale Americii. Este un act extrem de grav, nemaiîntâlnit din anul 1989, şi această situaţie trebuie curmată rapid până când România nu ajunge să se decredibilizeze total", a declarat liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.

Citește și: ANRE pregătește o nouă lovitură: Cine vor fi cei afectați

La rândul său, liderul deputaţilor USR, Cristian Seidler, a precizat că prin acest vot majoritatea parlamentară a dovedit că se teme de Opoziţie.

"Prin votul pe care l-aţi exprimat astăzi aţi recunoscut că vă este frică de Opoziţie. Dacă nu v-ar fi fost frică de acest lucru aţi fi votat liniştiţi, dar ascultaţi ce vă spun: aşa cum aţi avut nevoie să îl daţi jos pe Grindeanu, aşa vine vremea cât se poate de curând când veţi avea nevoie să îl daţi jos pe Liviu Dragnea", a spus acesta.

Citește și: PNL trage un semnal de alarmă: Cum a încălcat Guvernul legea fundamentală a României .