Bugetul AEP pe 2018 a fost avizat favorabil de comisiile de specialitate din Parlament

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 12-12-2017 19:44

Bugetul pe 2018 al Autorităţii Electorale Permanente a fost avizat favorabil, marţi, de comisiile parlamentare de specialitate reunite, cu un amendament admis. Amendamentul propune majorarea sumei alocate partidelor politice la 55 de milioane de lei, în creştere cu 30,08% faţă de textul propus în proiectul de lege la acest capitol.

Bugetul propus pentru AEP este de 100,7 milioane de lei, în scădere 16,7% faţă de anul trecut, conform Agerpres. Secretarul general al AEP, Csaba Tiberiu Kovacs, a declarat că banii vor asigura salariile personalului (37 milioane de lei), pentru partidele politice este prevăzută suma de 40 de milioane de lei, din care 38 de milioane de lei reprezintă subvenţia care se acordă lunar formaţiunilor politice, iar 2 milioane de lei pentru rambursări pentru alegeri parţiale. De asemenea, pentru bunuri şi servicii - 16 milioane lei, iar pentru active nefinanciare - 6 milioane lei.