Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu Regelui Mihai primesc o veste mare: Palatul Regal va fi deschis și după ora 22:00

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 14-12-2017 20:21

Palatul Regal nu va fi închis joi la ora 22:00, așa cum se spusese inițial. Decizia a fost luată după ce s-a ajuns la concluzia că exista riscul ca miile de oameni care stau la coadă în frig pe Calea Victoriei să îi prezinte un ultim omagiu Regelui Mihai să nu poată face acest lucru.

La funeraliile regelui Mihai sunt aşteptaţi, sâmbătă, între alţii, regina Sofia a Spaniei, regina Greciei Anne-Marie, prinţul Charles al Marii Britanii şi zeci de reprezentanţi ai marilor familii nobiliare europene. La funeralii este aşteptat şi regele Filip al Belgiei, al treilea cel mai tânăr monarh european în exerciţiu, precum şi Prinţul Lorenz al Belgiei, Arhiduce de Austria.

Regele Mihai - care împlinise 96 de ani pe 25 octombrie - a încetat din viaţă pe 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia. Printr-o hotărâre adoptată săptămâna trecută, Guvernul a stabilit doliu naţional în zilele de 14, 15 şi 16 decembrie, în memoria regelui Mihai, conform Antena 3.