Suspendarea preşedintelui clubului Juventus a fost ridicată

Autor: Andrei Radu
Publicat: 19-12-2017 10:23

Curtea de Apel a Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC) a ridicat suspendarea de un an dictată în cazul preşedintelui clubului Juventus, Andrea Agnelli, în cadrul unei proceduri disciplinare, deschisă de FIGC în cazul vânzării de bilete unor grupări de ultraşi.

Însă conducătorul grupării torineze a primit o amendă de 100.000 de euro, iar Juventus 600.000 de euro. În plus, Juve va disputa primul meci din Serie A din 2018 cu Peluza Sud închisă, anunță News.ro.

Citește și: Canotoarea Laura Oprea, sportivul anului la CSA Steaua

La finalul lunii septembrie, preşedintele clubului Juventus Torino, Andrea Agnelli, a fost suspendat pentru un an, în cadrul procedurii deschise de federaţia italiană privind vânzarea de bilete unor grupări de ultraşi.

În vârstă de 42 de ani, Agnelli fusese amendat cu 20.000 de euro. Alţi trei conducători torinezi au primit aceeaşi sancţiune, în timp ce clubul torinez a primit o amendă de 300.000 de euro.

Procedura a fost deschisă de justiţie după ancheta parchetului din Torino vizând vânzarea de bilete către grupări de ultraşi, care ar fi fost infiltraţi de mafia calabreză. Biletele ar fi fost apoi revândute.

Andrea Agnelli a fost audiat ca martor şi a recunoscut că s-a întâlnit cu Rocco Dominello, un suporter apropiat mafiei, condamnat la şapte ani de închisoare.

Procurorii susţin că Juventus a alocat bilete grupărilor "Ultras", deşi nu avea voie.