Contract de milioane între doi giganţi: Mega afacerea care 'DISTRUGE' concurenţa

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 23-12-2017 22:51
Actualizat: 23-12-2017 23:54

OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a încheiat un contract de 23,36 milioane lei cu compania de stat Conpet, pentru transportul ţiţeiului în luna ianuarie. Acesta este un act adiţional la un contract semnat în luna ianuarie a acestui an, potrivit unui anunţ al Conpet.

Citește și: Atenție! Guvernul a modificat o lege extrem de importantă – cum se va proceda de acum

”Serviciile de transport urmează a fi prestate în temeiul acestui act adiţional începând cu 1 ianuarie 2018 până la semnarea contractului de transport pentru anul 2018, dar nu mai târziu de 31 ianuarie 2018”, se arată în document.

Citește și: Udrea la shopping cu mama! Suma uriașă pe care a plătit-o pentru o haină

Termenul de plată este 25 de zile de la primirea facturii, iar penalităţile de întârziere sunt de 0,04% pe zi. Compania Conpet este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care deţine 58,71% din acţiuni. Compania are circa 1.700 de salariaţi şi este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu simbolul COTE.

Citeşte şi: Arestarea care poate duce la un nou război: Omul de încredere al premierului Ucrainei, REŢINUT - acuze de spionaj pentru Rusia

OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 64 milioane bep în 2016. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a 787 benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2017, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra, conform news.ro.