GRAV ACCIDENT rutier, în ajunul Crăciunului: ȘASE VICTIME, între care și doi copii! SCENE ȘOCANTE văzute de salvatorii SMURD

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 24-12-2017 16:37
Actualizat: 24-12-2017 17:46

Şase persoane, dintre care doi copii, au ajuns duminică după-amiază la spital în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional E85, în comuna Buneşti, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Accidentul s-a produs după ce au intrat în coliziune frontală cele două autoturisme, unul cu număr de de înmatriculare de Bucureşti şi unul de Suceava, în care se afla câte o familie, una dintre acestea cu doi copii.

Citește și: Pe banii noștri! Fostul soț al Olguței Vasilescu face încă o numire controversată la ASF

La faţa locului s-au deplasat două module SMURD, două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava şi o autospecială de descarcerare.

Toate cele şase persoane au fost transportate conştiente la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava.

Citește și: De unde atâția bani?! Averea URIAȘĂ a lui Liviu Tit Brăiloiu, parlamentarul PSD care a înjurat-o pe senatoarea USR, Florina Presada .