Ministerul pentru Mediul de Afaceri: Legea prevenirii a fost promulgată de către Preşedintele României

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 27-12-2017 17:08

Legea prevenirii, potrivit căreia autorităţile cu atribuţii de control, la constatarea unor nereguli, vor aplica mai întâi avertismente şi vor acord o perioadă pentru remedierea problemelor, a fost promulgată de Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat miercuri Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, scrie news.ro.

Legea a fost adoptată, la finalul lunii noiembrie, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Următoarea etapă în aplicarea Legii prevenirii, iniţiată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, este dezvoltarea, de către minister, a portalului dedicat informării publice, pe care autorităţile cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor au obligaţia să elaboreze şi să difuzeze materiale documentare şi ghiduri.

”De asemenea, aceste autorităţi au obligaţia să aloce, pe pagina de internet proprie, secţiuni special dedicate informării publice, care vor cuprinde drepturile şi obligaţiile persoanelor care sunt supuse activităţilor de control, precum şi atribuţiile autorităţilor care constată contravenţiile şi aplică sancţiunile”, se arată în comunicat.

Contravenţiile şi modelul planului de remediere, care se anexează procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului, care este iniţiată de minister, a anunţat instituţia.

Ministerul a anunţat că lucrează, în această perioadă, la proiectul de Hotărâre de Guvern, care va fi supusă spre adoptare de către Executiv în termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României.