Europarlamentarul Laurențiu Rebega a lansat o carte despre terorism

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 28-12-2017 20:59

Europarlamentarul Laurențiu Rebega și-a lansat ieri, la Predeal, cartea ”Terorism și Contra-terorism în UE. Lecții din trecut”, apărută la editura Mica Valahie, aceasta fiind prima lucrare publicată de politician. Lansarea a avut loc în cadrul evenimentului intitulat ”Locul României în Uniunea Europeană”, care face parte din ciclul de conferințe pe care Laurențiu Rebega le organizează în diverse orașe ale României pe teme de promovare a valorilor românești în cadrul Europei.

Cartea scrisă de europarlamentarul român își propune să identifice felul în care terorismul în Europa s-a schimbat de-a lungul timpului și cele mai eficiente metode de combatere și prevenire. În acest sens, Rebega prezintă patru studii de caz care analizează terorismul de stânga, de dreapta, cel separatist și cel islamic în mai multe state membre ale UE, dar și metodele de combatere a terorismului la care au apelat aceste state. Spre final, cartea se axează pe identificarea și analizarea eforturilor UE de a combate și preveni terorismul.

Prefața cărții este semnată de General-Maior (r.) dr. Gh. Ciobotă care consideră că ”această carte – un punct de referință în literatura pe acest subiect – poate fi foarte relevantă astăzi, considerând starea continuă de teamă și îngrijorare față de acest fenomen – TERORISMUL”.

Parlamentul European nu este responsabil de conținutul acestui articol. Articolul este subvenționat din bugetul 400 al Grupului ENL.