Ai mașină mai veche de 12 ani? Anul 2018 îți aduce o veste proastă: Noua lege privind ITP

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 02-01-2018 09:12

Proprietarii de mașini vechi primesc o veste proastă în 2018. O nouă lege care îi va afecta pe toți a apărut în Monitorul Oficial, efectele acesteia intrând în vigoare pe 20 mai, potrivit bugetul.ro.

La fiecare inspecție tehnică periodică (ITP), autoturismele vor trece sau nu de verificare în funcție de gravitatea defectelor pe care le au, potrivit unui act normativ care a apărut recent în Monitorul Oficial. Mai exact, autovehiculele vor putea trece de inspecție cel mult cu defecte minore, iar dacă va fi vorba de defecte mai grave, acestea vor trebui reparate în maximum 30 de zile. De asemenea, respectivul act normativ prevede că automobilele mai vechi de 12 ani vor necesita anual ITP.

Vezi și: Vești proaste pentru Radu Mazăre: Care sunt condițiile pentru a rămâne în Madagascar

În urma fiecărei verificări tehnice, autovehiculele vor trece de inspecție doar dacă au, în cel mai rău caz, defecte mici. Mai precis, „în cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată doar deficiențe minore, se consideră că inspecția a fost trecută, iar vehiculul nu mai este supus din nou inspecției”.

Totuși, dacă la verificări vor fi găsite defecte majore sau defecte periculoase, mașinile nu vor trece de inspecție și proprietarii vor fi nevoiți să le repare în cel mult 30 de zile. „În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe majore, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială. În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe periculoase, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială”, se arată în noua lege.