Tecău, în sferturi la dublu la Sydney: Mergea a fost eliminat în primul tur

Autor: Andrei Radu
Publicat: 08-01-2018 10:14

Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda) s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Sydney, în timp ce echipa Florin Mergea/Nenad Zimonjici (România/Serbia) a fost eliminată în primul tur.

Tecău şi Rojer i-au învins în runda inaugurală pe Paolo Lorenzi şi Mischa Zverev (Italia/Germania), scor 7-6 (3), 6-4, anunță News.ro.

În sferturi, Tecău şi Rojer vor întâlni perechea învingătoare din meciul dintre Juan Sebastian Cabal/Robert Farah (Columbia) şi Leonardo Mayer/Diego Schwartzman (Argentina).

În primul tur la Sydney, perechea Florin Mergea/Nenad Zimonjici a fost învinsă de favorita principală, echipa Lukasz Kubot/Marcelo Melo (Polonia/Brazilia), scor 7-6 (6), 6-3.

Turneul de la Sydney este dotat cu premii de 468.910 de dolari.