ULTIMA ORĂ - Fost ministru al Sănătății, audiat de procurorii DIICOT

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 08-01-2018 12:28
Actualizat: 08-01-2018 12:45

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, s-a prezentat luni la sediul DIICOT pentru a fi audiat de procurori în dosarul care îl vizează pe medicul Mihai Lucan. El este audiat în calitate de martor.

„A existat interesul foarte clar din partea unor oameni care se ocupă de transplat în România să nu existe reguli şi nu existat reguli, iar acele reguli puţine care existau au fost încălcate flagrant. Puteţi să vă uitaţi la cine a condus Agenţia Naţională de Transplant în ultimii ani", a afirmat Voiculescu la intrarea la DIICOT.

Procurorii DIICOT au început urmărirea penală „in rem” pentru tentativă de omor calificat cu premeditare, după ce medicul Mihai Lucan ar fi încercat să secţioneze intenţionat artera unui pacient, pentru a-i face rău unui coleg.

Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.