Hunedoara: Tineri arestaţi după ce au furat banii şi cardurile unor turişti cazaţi la o pensiune

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 10-01-2018 18:21

Trei tineri sunt anchetaţi de poliţiştii hunedoreni, fiind acuzaţi că au furat banii, cardurile şi un telefon mobil din camera unei pensiuni situată pe Valea Râului Mare, după care suspecţii au efectuat diverse cumpărături, paguba calculată depăşind 46.000 de lei, informează Agerpres.

Furtul a avut loc chiar în momentul în care turiştii se odihneau, hoţii profitând de faptul că victimele nu încuiaseră uşa la cameră. 

"Cei trei sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. Cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu. 

În urma percheziţiilor efectuate de poliţişti la domiciliile suspecţilor s-a reuşit recuperarea unei jumătăţi din prejudiciul creat. 

Doi dintre tineri sunt deja arestaţi preventiv într-un alt dosar în care sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de lipsire ilegală de libertate. Cel de-al treilea a fost reţinut miercuri şi este anchetat sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg.