Au fost pus în dezbatere publică Drepturile şi obligaţiile personalului român trimis în străinătate

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 10-01-2018 23:03

Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Hotărârii Guvernului pentru completarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar. Textul proiectului de act normativ este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a instituţiei www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al M.A.I., din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti, conform Agerpres.

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate pot fi transmise in termen de 10 de zile calendaristice, calculate de la data publicării anunţului, pe adresa de e-mail dj-international@mai.gov.ro. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în condiţiile unui fenomen accentuat al migraţiei cetăţenilor români, la nivelul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României se înregistrează o creştere continuă a solicitărilor de eliberare a paşapoartelor simple, anul 2017 aducând, spre exemplu, un plus de aproximativ 30% (prin raportare la perioada similară din 2016), conform datelor existente la nivelul Ministerului Afacerilor Externe.

În notă se arată că a fost identificată ca viabilă soluţia completării Ordonanţei Guvernului nr. 83/2001 cu norme privind posibilitatea desfăşurării, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, a activităţilor de primire a cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice şi a paşapoartelor simple temporare, de către personalul MAI cu atribuţii în domeniu, trimis în misiune temporară în străinătate, din cadrul serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi al Direcţiei generale de paşapoarte, la solicitarea justificată a Ministerului Afacerilor Externe şi care îşi va desfăşura activitatea sub coordonarea personalului diplomatic şi consular de la reprezentanţele respective.

Astfel, pentru acordarea drepturilor cuvenite acestui personal, este necesară completarea Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.