Alegeri prezidențiale în Cehia: Milos Zeman, creditat cu prima şansă de sondajele de opinie

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 12-01-2018 07:25
Actualizat: 12-01-2018 08:33

În Cehia au loc vineri şi sâmbătă alegeri prezidenţiale, iar preşedintele în exerciţiu, Milos Zeman, este creditat cu prima şansă de sondajele de opinie, informează DPA. Potrivit acestora, el nu va obţine însă peste 50% în primul tur, deci va avea loc şi turul al doilea, pe 26-27 ianuarie, informează agerpres.ro. 

Dintre cei opt contracandidaţi ai actualului şef al statului, cele mai mari şanse de a ajunge în turul al doilea le are Jiri Drahos, în vârstă de 68 de ani, profesor de chimie, fost preşedinte al Academiei de Ştiinţe a Cehiei. 

Zeman, în vârstă de 73 de ani, şi-a făcut campanie cu poziţii anti-imigraţie şi susţinând ideea unui referendum privind retragerea Cehiei din Uniunea Europeană, deşi el personal doreşte ca ţara să îşi păstreze statutul de membru al Uniunii. 

În Cehia, preşedintele are atribuţii limitate, dar DPA apreciază că poate influenţa semnificativ opinia publică. 

La alegerile prezidenţiale au drept de vot 8,4 milioane de cetăţeni cehi. Urnele vor fi deschise vineri între orele 14 şi 22 şi sâmbătă între 8 şi 14. Primele rezultate sunt aşteptate sâmbătă noaptea.