Ionel Arsene, președinte PSD Neamț: 'Trebuie să ne întrunim, în cel mai scurt timp cu putință, într-un Comitet Executiv Național pentru a clarifica situația'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 13-01-2018 00:02

Ionel Arsene, președintele PSD Neamț și al CJ Neamț, unul dintre oamenii de încredere ai lui Liviu Dragnea, solicită întâlnirea de urgență a Comitetului Executiv Național al PSD, pentru a clarifica situația guvernării, pe fondul disputei dintre Mihai Tudose și Carmen Dan.

„Responsabilitatea față de cetățean este principala atribuție a unei guvernări. În momentul în care declarațiile celor desemnați să se ocupe de gestionarea destinului României afectează imaginea țării, dar și încrederea românilor în instituțiile statului, atunci suntem într-o situație anormală.

Lucrurile au luat o turnură nefastă, atât pentru guvern, cât și pentru PSD în fața românilor iar cei care ne aflam la conducerea partidului trebuie să luăm atitudine, să dăm dovadă de responsabilitate. Trebuie să ne amintim de angajamentele pe care ni le-am luat cu toții în fața românilor și să ne întrunim, în cel mai scurt timp cu putință, într-un Comitet Executiv Național pentru a clarifica situația guvernării în interesul românilor, spre binele acestora, dar și al PSD”, scrie Arsene pe Facebook.

Alți lideri PSD care au făcut apeluri similare sunt Rovana Plumb, Viorica Dăncilă, Gabriela Firea și Dumitru Buzatu.