Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, atac dur la adresa Turciei din cauza demiterii unei deputate kurde

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 15-01-2018 20:58

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a apreciat luni "inacceptabil" şi "ilegal" că deputata kurdă Leyla Zana, laureată în 1995 a Premiului Saharov al PE, a fost demisă recent din funcţia de membru al legislativului de la Ankara, relatează AFP. "Este inacceptabil ca un reprezentant al poporului să fie destituit în mod ilegal", a declarat Antonio Tajani deschizând sesiunea plenară a Parlamentului la Strasbourg, conform Agerpres.

Leyla Zana, aleasă pe listele Partidului Democratic al Popoarelor (HDP), principalul partid prokurd, a fost demisă joi din funcţia de deputat prin votul majoritar al colegilor săi. I s-a reproşat, mai ales, că, în momentul depunerii jurământului în noiembrie 2015, a vorbit în limba kurdă, şi nu în turcă, a modificat conţinutul acestui jurământ şi a absentat frecvent de la lucrările parlamentului.

În vârstă de 56 de ani, ea a petrecut zece ani în închisoare, din 1994 până în 2004, după ce i s-a ridicat imunitatea parlamentară. La un an după eliberare, a primit Premiul Saharov al PE, acordat anual persoanelor fizice sau organizaţiilor care s-au implicat în apărarea drepturilor omului şi a libertăţii de gândire.

Pe de altă parte, Antonio Tajani s-a declarat luni "foarte preocupat de numeroasele încălcări ale drepturilor omului în Turcia, împotriva unor lideri politici, reprezentanţi ai societăţii civile, universitari şi numeroşi jurnalişti".