Răsturnare de situaţie: Tăriceanu dă planurile PSD peste cap şi impune CONDIŢII (surse)

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 16-01-2018 10:26

Răsturnare de situaţie! Dacă PSD anunţa că în cadrul CEXului de astăzi vor ieşi cu noua propunere de premier, iată că liderul ALDE dă toate calculele social-democraţilor peste cap. Surse au declarat pentru România TV că şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a solicitat o şedinţă a coaliţiei pentru joi.

Potrivit primelor informaţii, Tăriceanu le-a cerut partenerilor social-democraţi să vină în cadrul şedinţei cu mai multe propuneri de premier, propuneri pe care să le dezbată în cadrul întâlnirii. Astfel că, deşi PSD susţinea că va decide în urma şedinţei de azi numele premierului, iată că Tăriceanu cere ca viitorul premier să fie decis în urma unei ample consultări cu partenerul de coaliţie al social-democraţilor, ALDE.

Citeşte şi: Gest FĂRĂ PRECEDENT: Guvernul ANULEAZĂ ceremonia de primire a premierului japonez Shinzo Abe .