Brexitul a trecut primul hop: Camera Comunelor din Parlamentul britanic a aprobat legea

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 17-01-2018 22:06
Actualizat: 17-01-2018 23:10

Camera Comunelor din Parlamentul britanic a adoptat miercuri, cu 324 de voturi pentru şi 295 împotrivă, legea retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană, informează PA.

Votul a durat două ore, timp în care guvernul condus de Theresa May a respins mai multe amendamente propuse de parlamentari. Opoziţia laburistă a votat împotrivă, apreciind că nu se asigură protecţia angajaţilor şi a consumatorilor.

Citește și: UE interzice pungile de plastic! Când dispar din țara noastră

Textul adoptat abrogă legea din 1972 privind aderarea Regatului Unit la UE, scrie agerpres.ro.

Ministrul pentru Brexit, David Davis, a afirmat că actul normativ de transpunere a legislaţiei UE, care a fost trimis Camerei Lorzilor, "pregăteşte ţara pentru un moment istoric". Potrivit Reuters, camera superioară a legislativului de la Londra ar putea examina legea timp de câteva luni, înainte de intrarea în vigoare. Partidul Conservator, de guvernământ, nu dispune de majoritate în Camera Lorzilor, care este mai pro-europeană decât Camera Comunelor.

Citește și: Abia acum a ieșit la iveală! Cât câștiga Andreea Marin la „Surprize, Surprize” .