Poliţiştii au declarat RĂZBOI evazioniştilor: Percheziţii de AMPLOARE în Bucureşti şi alte cinci judeţe

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 18-01-2018 11:07

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 18 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi în judeţele Arad, Olt, Vâlcea, Buzău şi Prahova şi 12 mandate de aducere, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul construcţiilor, informează DGPMB.

Citeşte şi: Augustin Lazăr DĂ SEMNALUL: 'CCR va da o soluţie ÎNŢELEAPTĂ în cazul Legilor Justiţiei...'

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii au înregistrat cheltuieli fictive în scopul diminuării masei impozabile, producând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 316.000 de lei. 

Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Poliţia Sectorului 2. 

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea şi al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova.