Coreea de Nord anunță că va sărbători Ziua Construcției Armate în ajunul deschiderii JO de iarnă din Coreea de Sud

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 23-01-2018 07:04

Coreea de Nord a anunţat marţi că a desemnat ca dată aniversară a consolidării armatei sale ziua de 8 februarie, în ajunul lansării Jocurilor Olimpice de iarnă de la PyeongChang, ceea ce ar putea pune în pericol apropierea realizată cu Coreea de Sud prin intermediul acestui eveniment sportiv, transmite agenţia EFE, scrie agerpres.ro

Biroul Politic al partidului unic nord-coreean a stabilit că 8 februarie va fi "Ziua Construcţiei Armatei", în care fondatorul statului, Kim Ir Sen, a transformat Armata Populară Coreeană (APC) în forţele armate naţionale, potrivit agenţiei de ştiri oficiale KCNA, preluate de EFE. 

Anunţul Coreei de Nord, motivat de faptul că pe 8 februarie se împlinesc 70 de ani de la înfiinţarea oficială a armatei sale regulate, confirmă informaţiile care indicau că Phenianul pregăteşte acţiuni pentru acea zi, inclusiv o posibilă defilare militară. 

În acest sens, imagini luate prin satelit în decembrie şi ianuarie au relevat mari desfăşurări de tancuri şi alte vehicule într-un aeroport din apropierea capitalei nord-coreene, în ceea ce par a fi exerciţii pentru o mare paradă militară. 

Un purtător de cuvânt al ministerului sud-coreean al Apărării a explicat, pentru EFE, că încă nu s-a stabilit dacă va exista sau nu o paradă, dar Seulul şi Washingtonul menţin active toate mijloacele de recunoaştere "pentru a supraveghea orice mişcare militară" a ţării vecine. 

Textul agenţiei nord-coreene de ştiri KCNA se mărgineşte să spună că guvernul de la Phenian va "celebra semnificativ" aniversarea, fără a oferi mai multe date. 

Mulţi cred că o mare paradă cu o zi înainte de deschiderea JO de iarnă, care vor începe pe 9 februarie la PyeongChang, va fi în detrimentul îmbunătăţirii relaţiilor şi reducerii tensiunii după acordurile încheiate între Seul şi Phenian pentru participarea Coreei de Nord la competiţia din Coreea de Sud, notează EFE. 

Aceste acorduri au venit după ce Seulul şi Washingtonul şi-au amânat exerciţiile militare anuale - pe care Phenianul le consideră o repetiţie pentru invadarea teritoriului său - cu scopul de a nu coincide cu PyeongChang 2018 şi a evita astfel ca regimul nord-coreean să facă un nou test cu arme pe timpul JO. 

Pe de altă parte, textul KCNA arată că 25 aprilie, dată la care Kim Ir Sen şi-a înfiinţat gherila, considerată precursoare a Armatei Populare Coreene, pentru a lupta contra ocupaţiei japoneze în 1932, va continua să fie sărbătorită ca "Ziua Înfiinţării Armatei". 

Data de 8 februarie a fost sărbătoare naţională până în 1978, atunci când chiar Kim Ir Sen a decis să schimbe festivitatea în data de 25 aprilie.