Dragnea și Tăriceanu dezvăluie ce s-a discutat în ședința Coaliției, la care a participat și Cabinetul Dăncilă: 'Bani mai mulți în buzunarul fiecăruia'

Autor: Andrei Radu
Publicat: 28-01-2018 14:38
Actualizat: 28-01-2018 15:59

Liviu Dragnea a dezvăluit că "programul de guvernare nu a suferit modificări importante", în urma ședinței coaliției, de la Palatul Parlamentului.

"A fost o întâlnire necesară pentru a discuta despre programul de mâine. Doamna Dăncilă a prezentat fiecare membru propus pentru audierile de mâine. Programul de guvernare n-a suferit modificări importante", a declarat Liviu Dragnea la sfârșitul ședinței.

Citește și: Petre Daea lovește DIN NOU! Răspuns incredibil la acuzațiile lui Kelemen Hunor privind programul de guvernare: 'În 1968 m-am îmbătat...'

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat ce i-a transmis viitorului premier Viorica Dăncilă.

"Am reținut în mod deosebit dorința de a menține o colaborare cu Coaliția guvernamentală. Doamna Dăncilă și-a anunțat angajamentul față de programul de guvernare. Am convingerea că și în continuare grupurile parlamentare vor acorda tot sprijinul pentru a duce la bun sfârșit programul de guvernare.

Primul lucru pe care l-am zis e ca economia să meargă la fel de bine și în 2018. Bani mai mulți în buzunarul fiecăruia, fie că pensionari, fie că salariați din domeniul public sau privat", a spus și Călin Popescu Tăriceanu.