E alertă la Paris: Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate, din cauza riscului de inundaţii

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 28-01-2018 16:50

Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate în zona Parisului, autorităţile fiind în alertă din cauza riscului de inundaţii, după ce nivelul Senei a crescut în ultimele zile, relatează Reuters.

Michel Delpuech, prefectul Poliţiei din Paris, a declarat că cele aproximativ 1.500 de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele situate în regiunea Ile de France, scrie news.ro.

“Apele se vor retrage treptat”, a precizat el.

La Paris, Sena deja s-a revărsat. Transporturile au fost afectate şi o parte a muzeului Luvru a fost închisă.

În noaptea de duminică spre luni, nivelul Senei va ajunge la aproape 6 metri.