FCSB a învins-o, 3-1, pe Jiangsu Suning, echipă antrenată de Fabio Capello

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 28-01-2018 19:24
Actualizat: 28-01-2018 19:26

FCSB a învins, duminică, scor 3-1, echipa Jiangsu Suning, într-un meci din cadrul stagiului de pregătire din Spania.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Budescu, în minutele 18, 51 şi 55. Din lotul chinezilor antrenați de Fabio Capello fac parte brazilienii Alex Teixeira și Ramires.

Tehnicianul Nicolae Dică a folosit următorul 11 de start: Niţă – Benzar, Găman, Planic, Momcilovic, Pintilii, Ov. Popescu, Man, Budescu, Teixeira, Tănase.

Echipa bucureşteană are programat ultimul amical din Spania, marţi, cu NK Osijek.