În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă propune o analiză din Ziarul Financiar pe tema reacției executivilor de top din businessul european față de politica economică promovată de SUA sub conducerea lui Trump, contrastând cu pozițiile exprimate de liderii politici europeni.
Ziarul Financiar:
Printre oaspeţii lui Trump s-au numărat şefii unor companii germane mari precum Adidas, producător de articole sportive de anvergură internaţională, Siemens, un conglomerat industrial, Bayer, din industria chimică şi farmaceutică, şi SAP, un gigant al software-ului. Unii au fost mai darnici în laude, alţii mai reţinuţi.
Însă comentariile executivilor făcute la masa dată de Trump contrastează cu îngrijorările exprimate de lideri politici din întreaga lume la adresa politicilor protecţioniste promovate de Trump sub motto-ul „America first“, scrie Deutsche Welle. Încă de anul trecut, având în faţă perspectiva reformei fiscale a lui Trump, şefii unor companii germane au cerut să se reducă taxele pentru companii şi la ei în ţară. Germania este cea mai mare economie europeană şi motorul de creştere al Uniunii Europene. Liderii politici europeni se tem că de la câteva state care reduc taxele va izbucni o epidemie de reduceri de taxe competitive.
Tot la Davos, dar separat de cina lui Trump, ministrul irlandez al finanţelor Paschal Donohoe a declarat pentru CNBC că liderii unor mari economii, cum este preşedintele Trump, dau motive pentru reducerea impozitelor din sectorul corporate şi că Europa ar trebui să fie atentă. Întrebat dacă crede că Trump stabileşte un precedent în privinţa politicii fiscale, Donohoe a răspuns că da. „Dacă cred că se schimbă dispoziţia în privinţa taxelor pentru companii la nivel global? Răspunsul este da“, a spus politicianul. Gura păcătosului adevăr grăieşte. Irlanda este ţara europeană cu unele dintre politicile fiscale cele mai favorabile companiilor şi a avut probleme cu Comisia Europeană din cauza aceasta. Înţelegerile fiscale făcute de guvernul irlandez cu grupul american Apple au devenit notorii şi au fost condamnate de Bruxelles. (Mai multe detalii AICI)
Adevarul:
Chiar dacă, deocamdată, vor rămâne fără consecinţe practice, deciziile de unire ale unor comune din Republica Moldova cu Ţara nu trebuie minimalizate.
Desigur, ele au survenit acolo unde condiţiile istorice au asigurat menţinerea unui electorat românesc compact, cu o conştiinţă de sine bune definită şi, în consecinţă, nu numai cu aspiraţii unioniste fireşti, ci şi cu capacitatea de acţiune politică în vederea acestui obiectiv.
Asemenea spaţii, atât cât mă pricep eu la Moldova dintre Prut şi Nistru, nu sunt foarte numeroase. Ele nu acoperă, la ora actuală, mai mult de 10% din electorat (scorul mediu al partidelor unioniste, în ultimii 27 de ani), la care, eventual, se mai pot adăuga alte procente de "unionişti de oportunitate". Adică acei cetăţeni care, fără a fi unionişti convinşi (uneori - cunosc personal câteva cazuri - chiar fără a fi etnic români), consideră că unica modalitate de salvare a Republicii Moldova din marasmul politic, economic, social şi cultural este unirea cu Ţara.
Nu cred, în această ordine de idei, că trebuie să ne facem iluzii privind o eventuală identificare a electoratului Maiei Sandu cu cel care, eventual, ar susţine reunificarea. Maia Sandu, cu toate calităţile ei evidente, nu a avut o agendă politică unionistă, iar unii dintre partenerii de coaliţie ai partidului ei (împreună cu care a obţinut scorul de aproape 49% la ultimele alegeri) sunt nişte "statalişti" înrăiţi. E greu de crezut că aceste forţe, la o eventuală - deşi improbabilă - consultare pe tema reunificării, vor vota în favoarea României. Iluziile pe care şi le fac unii dintre cei care, de la Bucureşti, i-au sprijinit în precedenta campanie electorală sunt ridicole şi fac parte din categoria numeroaselor "vise tâmpite" (formula îi aparţine lui Vasile Dâncu), din care s-a alcătuit politica externă românească de după 1989.
În pofida evidentei minorităţi în care se află unioniştii, însă, opinia mea e că recentele decizii (simbolice) de unire pe care le-au luat unele comune basarabene nu trebuie subestimate şi cu atât mai puţin ridiculizate.
Aceasta, deoarece sunt singurele gesturi politice făcute în Republica Moldova, din 2009 încoace, care ies din logica scenariului trasat pentru aceasta, la Kremlin, înaintea destrămării URSS. (Mai multe detalii AICI)
Jurnalul National:
Serialul american „House of Cards” a făcut celebru personajul Frank Underwood, care şi-a început ascensiunea către preşedinţia SUA dintr-o funcţie aproximativ echivalentă liderului de grup de la noi. De-a lungul anilor, Parlamentul României a avut printre liderii de grup „sforari” de acelaşi calibru, în timp ce alţii s-au dovedit amatori fără prea mare influenţă în forul legislativ.
Funcţia lui Underwood din Senat era de „whip”, în traducere „bici”, lucru care cam spune care era treaba lui: să ţină parlamentarii în linia partidului şi să facă ceea ce li se spune. În sistemul politic de la noi, de treaba asta ar trebui să se ocupe liderul de grup parlamentar al fiecărui partid. Teoretic, ar fi o sarcină mai uşoară decât în Statele Unite, unde dependenţa aleşilor de partidul lor este mult mai redusă decât la noi. În practică însă, capacităţile liderilor de grup au variat considerabil. Mulţi dintre ei au fost desemnaţi lideri de grup la primul mandat, fapt care le-a redus autoritatea în faţa parlamentarilor din propriul partid, sau chiar dacă aveau o prezenţă mai îndelungată în Parlament, nu au reuşit să menţină disciplina în interiorul grupului şi nici să fie eficienţi în derularea procedurilor legislative sau în negocierile cu liderii altor grupuri, calităţi indispensabile pentru acest post. PSD a acordat o atenţie specială acestor funcţii care au fost ocupate, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, de personalităţi proeminente ale social-democraţilor, astfel că, indiferent că s-au aflat la putere sau în opoziţie, maşinăria de vot a PSD a funcţionat ca unsă, obţinând uneori succese notabile chiar şi de pe băncile opoziţiei. (Mai multe detalii AICI)
Bursa:
Dacă va trece de votul de învestitură - şi nimic nu indică faptul că ar fi vreo problemă din acest punct de vedere - cum va arăta noul guvern Dăncilă în arhitectura instituţională a României? Care va fi relaţia acestuia cu preşedintele Iohannis, cu Parlamentul, cum se va poziţiona faţă de atât de controversatul subiect al separaţiei puterilor în stat, de lupta anti-corupţie, de protecţia drepturilor omului? Dar, mai ales, după experienţa celor două guverne precedente, cum se va relaţiona cu PSD şi mai ales cu Liviu Dragnea? Un posibil răspuns, în notă ironică, a fost dat de Kelemen Hunor, care, întrebat fiind, după întâlnirea de săptămâna trecută cu primul ministru desemnat şi şeful PSD, dacă Viorica Dăncilă se conturează ca un veritabil şef de guvern, a răspuns: "Mi-a plăcut că a răspuns la toate întrebările fără să se uite la preşedintele Dragnea". Căci relaţia politică a doamnei Dăncilă cu Liviu Dragnea este punctul cel mai sensibil al viitorului guvern. În logica mecanicii constituţionale, precedenţii doi prim miniştrii şi-au asumat prerogativele ce le reveneau încercând să-şi asume guvernarea, dar au intrat astfel în conflict cu liderul partidului şi au fost înlocuiţi. Se va comporta altfel doamna Dăncilă? Va prefera să rămână doar o simplă executantă a dispoziţiilor noului "om forte" al României?
Sunt multe semne care indică faptul că viitorul guvern va fi unul docil, chiar dacă unii miniştri au personalităţi puternice. Câteva zile după declaraţia citată mai sus, sâmbătă, la Conferinţa Tineretului Maghiar, acelaşi Kelemen Hunor întreba retoric, tot în cheie ironică, "A citit careva planul de guvernare? Ştiu că Balint (preşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Balint n.a.) l-a citit şi mi-a spus că arată de parcă ar fi scris în Ministerul Agriculturii, printre două beri." Dar, exceptând Introducerea, în care sunt ilustrate "realizările" primului an de guvernare, este cam acelaşi.
UDMR, ca şi grupul minorităţilor naţionale, va vota noul guvern, folosind tactica deja cunoscută a libertăţii de acţiune dată membrilor grupurilor parlamentare. Dar nu programul de guvernare este explicaţia votului de învestitură pentru guvern, ci încercarea de a găsi mijloace pentru a asigura o reală impunitate pentru aleşii de la toate nivelurile. (Mai multe detalii AICI)