O judecătorie nouă va fi construită în Buzău, în următorii ani, pe terenul fostei maternităţi

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 31-01-2018 21:40

Consilierii judeţeni buzoieni au aprobat, miercuri, în unanimitate un proiect de hotărâre privind darea în administrarea Ministerului Justiţiei a unei suprafeţe de 4.000 de metri pătraţi din curtea fostei maternităţi din municipiul Buzău, în vederea construirii unui nou sediu al Judecătoriei. Judecătoria Buzău funcţionează din decembrie 2015 în incinta unui centru comercial de la marginea oraşului, conform Agerpres.

"Buzăul a fost inclus într-un program derulat de Ministerul Justiţiei şi Compania Naţională de Investiţii ce vizează construirea de sedii noi pentru instanţele locale, iar o condiţie necesară pentru implementarea proiectului era aceea ca terenul aferent să se afle în administrarea ministerului de resort, fapt pentru care a fost adoptat proiectul de hotărâre supus la vot în şedinţa de azi", a declarat, la finalul şedinţei, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Preşedintele CJ a mai spus că "noul sediu de Judecătorie ar putea fi construit în doi-trei ani". "Terenul se află în centrul oraşului. În doi-trei ani, Judecătoria se va muta din incinta unui centru comercial amplasat la marginea oraşului, într-o zonă de maxim interes", a mai declarat sursa citată. În municipiul Buzău a fost construită o nouă maternitate pe un alt amplasament, vechea clădire a maternităţii fiind demolată anul trecut.