ULTIMA ORĂ: Daniel Zamfir, 'executat' de colegii liberali după scandalul cu Orban

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 01-02-2018 11:25
Actualizat: 01-02-2018 11:33

Senatorul Daniel Zamfir a fost „executat” în grupul PNL de la Senat, în urma conflictului public pe care acesta l-a avut cu președintele partidului, Ludovic Orban.

În ședința grupului PNL din Senat de joi, 1 februarie, în care se decid funcțiile pentru noua sesiune parlamentară, Daniel Zamfir a pierdut președinția Comisiei economice, de industrie și servicii din Senat. Zamfir era președintele comisiei din decembrie 2016. Decizia a fost luată cu 16 voturi la 8. În locul lui Zamfir, în fruntea Comisiei economice a fost desemnat Florin Cîțu.

Ludovic Orban l-a acuzat recent pe Zamfir că deviază de la linia partidului prin susținerea unor inițiative legislative împotriva băncilor.

Tot în ședința grupului PNL de joi, 1 februarie, s-a decis înlocuirea lui Iulian Dumitrescu, liderul de grup, din fruntea Comisiei de Apărare cu senatorul Marcel Vela. Decizia a fost luată în unanimitate, după retragerea lui Dumitrescu.

Locul lui Florin Cîțu ca vicepreședinte în Comisia de buget finanțe a fost luat de Romulus Bulacu.

Pe lângă Daniel Zamfir, în ședința senatorilor PNL, printre criticii liniei impuse de Orban s-a remarcat și Alina Gorghiu.

Vezi și: Daniel Zamfir, atac INCENDIAR la Ludovic Orban: Ludovice, Ludovice nu te lași de vechile metehne .