Aproape două tone de icre, confiscate de poliţişti

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 05-02-2018 11:34

Peste 1.300 de kilograme de peşte şi aproape două tone de icre au fost confiscate de poliţişti în urma acţiunilor din ultima săptămână pentru protejarea fondului piscicol şi prevenirea braconajului, informează IGPR.

Citeşte şi: Un indicator în limba maghiară a PUS PE JAR un deputat: 'Unii nu se potolesc nicicum...'

Potrivit sursei citate, au fost indisponibilizate 1.347 de kg. de peşte proaspăt, 1.700 de kg. de icre, 51 de plase de pescuit tip setci monofilament şi din fir textil, 2 ambarcaţiuni, 5 motoare de ambarcaţiune şi un rezervor de ambarcaţiune. 

În urma acţiunilor desfăşurate, echipele de control au constatat 25 de infracţiuni prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, pentru care sunt cercetate 22 de persoane şi au aplicat 586 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 5.000 de lei. 

Împotriva a două persoane cercetate s-au dispus măsuri preventive. 

IGPR precizează că au fost organizate 219 acţiuni punctuale, fiind verificate 244 de societăţi comerciale de comercializare a peştelui şi a produselor din peşte, 48 de amenajări piscicole/asociaţii de profil şi 168 de pieţe sau târguri.