Liviu Dragnea lansează cel mai dur ATAC la adresa lui Victor Ponta și face DEZVĂLUIRI ce vor ZGUDUI lumea politică: Are prietene la DNA, nu știe în ce s-a băgat

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 05-02-2018 15:52
Actualizat: 05-02-2018 16:41

Liviu Dragnea îl face praf pe Victor Ponta, după ce fostul premier a cerut ca în cazul în care acuzațiile pe care i le-a adus, că l-ar fi denunțat la DNA, nu sunt reale, să demisioneze. În caz contrar, Ponta ar demisiona din Parlament și se va retrage din viața politică, dacă DNA va spune că l-a denunțat pe Dragnea.

Actualul președinte al PSD spune că nu discută nici cu turnătorii, nici cu șantajiștii, cu trimitere directă la fostul său șef, despre care dezvăluie că are două prietene la DNA. În plus, Dragnea îi dă și un avertisment lui Ponta: ”nu știe în ce s-a băgat!”.

Citește și: O nouă ORDONANȚĂ de URGENȚĂ a Guvernului Dăncilă! Cine beneficiază de ea

”Mie nu-mi place să conversez nici cu turnătorii, nici cu şantajiştii. În al doilea rând, inclusiv astăzi, cererea pe care a ticluit-o la sfatul celor două prietene pe care le are în DNA este în fapt o plângere penală în care mă acuză de intimidarea martorilor. Trei - denunţul public făcut la Hotnews l-a văzut toată lumea şi îl poate reciti toată lumea. Patru - eu nu mă duc pe discuţia de formă, că nu scrie nicăieri 'denunţ' sau este vorba de conţinutul acelei declaraţii. Cinci - cu părere de rău spun, nu ştie în ce s-a băgat.”, a spus Liviu Dragnea.

Victor Ponta a declarat că va depune o solicitare la DNA pentru a-i fi precizată calitatea în care a fost audiat în dosarul lui Liviu Dragnea, după ce acesta l-a acuzat din nou că este unul dintre denunţătorii din dosarul său.

Citește și: Analiză LA SÂNGE a ministrului Olguța Vasilescu! Cum i-a ajutat pe pensionari – Adevărul despre Legea pensiilor .