ULTIMA ORĂ: Parlamentul a votat modificări în Comisia de control a activității SRI

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 07-02-2018 13:51
Actualizat: 07-02-2018 14:55

Plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului a votat, miercuri, 7 februarie, modificări în Comisia parlamentară de control a activității SRI.

Astfel, prin vot secret cu bile, deputata PSD Oana Florea, președintele Comisiei „Sufrageria lui Oprea”, îl înlocuiește în comisie pe deputatul PSD de Cluj Horia Nasra. Senatorul Marin Nicolae îl înlocuiește în comisie pe deputatul Radu Babuș.

După validarea votului, senatorul Nicolae Marin a depus jurământul de membru al comisiei. Deputata Oana Florea nu a putut fi prezentă, urmând să depună jurământul la următorul plen comun.