Eugen Tomac de la PMP reacţionează după excluderea lui Mihai Chirica: În PSD continuă dictatura Dragnea; cine nu adoptă linia sa va fi exclus

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 09-02-2018 18:42

Deputatul Eugen Tomac, preşedinte executiv al PMP, este de părere că în PSD continuă "dictatura Dragnea" şi că decizia de excludere din rândul social-democraţilor a primarului Iaşiului, Mihai Chirica, reprezintă "un avertisment" către cei din teritoriu care nu adoptă linia liderului social-democraţilor. "În PSD continuă dictatura Dragnea. Excluderea primarului de la Iaşi este o demonstraţie de forţă, încă o dată, din partea liderului suprem al CEx-ului. După ce şi-a reinstalat al treilea Guvern într-un an de zile, vrea să dea un semnal şi către liderii din teritoriu că cine nu adoptă linia Dragnea va fi exclus. Chirica a fost un opozant, în ultimul an, al întregului CEx şi prin urmare au luat această decizie care are drept obiectiv transmiterea unui mesaj indirect şi către ceilalţi lideri locali ai PSD", a precizat, pentru Agerpres, Eugen Tomac.

Preşedintele executiv al PMP a adăugat că, practic, în PSD a început "curăţenia de primăvară". Vineri, Biroul Permanent Judeţean al PSD Iaşi a decis excluderea din partid a primarului Mihai Chirica, precum şi viceprimarului Gabriel Harabagiu şi a preşedintelui executiv al Organizaţiei Municipale Iaşi a social-democraţilor, Sorin Iacoban. Pentru demiterea celor trei au votat 18 din cei 23 de membri prezenţi la şedinţă.