Tăriceanu se DEZLĂNŢUIE: Atac DUR după scutirile pentru IT-işti. Ce le transmite românilor vizaţi de Declaraţia 600 / VIDEO

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 10-02-2018 17:29
Actualizat: 11-02-2018 06:30

Călin Popescu Tăriceanu a avut mesaje dure pentru angajaţii din IT, dar şi pentru cei cu profesii liberale.

"Guvernul trebuie să găsească o soluţie deplin legală şi constituţională, pentru a nu lăsa să se producă în domeniile la care v-aţi referit, IT sau pesoane cu dizabilităţi, corecţii negative. Trebuie să găsească o soluţie şi ministerul Justiţiei poate da aceste avize. Vor discuta împreună, cu siguranţă, să găsească o soluţie. A fost o soluţie urgentă, că de-aia e OUG, să remedieze această situaţie. Eu nu sunt confortabil cu soluţia de scutire de impozite pentru domeniul IT.

Vrem să ţinem specialiştii IT în România, nu vrem ca această forţă de muncă valoroasă să emigreze. Ca liberal cred în stimulente şi cred că ce se întâmplă e o distorsiune în piaţă. Sunt şi alte categorii valoroase şi nu au aceleaşi beneficii.

Lucrul ăsta nu înseamnă că nu preţuiesc acest domeniu, dar mi se pare că e incorect şi faţă de alte domenii. (...) Fiecare contribuabil trebuie să plătească impozit.", a spus Tăriceanu.

Un mesaj dur a avut însă şi pentru românii afectaţi de Declaraţia 600.

Sunt anumite salarii care au scăpat de sub orice control şi avem cazuri şi în Parlament. Nu e normal nici în Parlament, nici în alte instituţii, de aceea am făcut o lege unitară. Sunt două lucruri: dacă funcţionarii publici vor să câştige mai mult decât în sistemul public, se duc la privat la fel cum şi cei cărora le e greu să completeze o declaraţie, să treacă funcţionari publici. Vă spun direct: nu se poate să avem funcţionari publici care să aibă responsabilitate dar nu aşa însemnată, cu salarii pe care nu le găsesc justificate. Eu cred că trebuie să existe salarii motivante în administraţia publică, dar nu care să fie la concurenţă întotdeauna cu mediul privat. Cei cu profesii liberale trebuie să înţeleagă că aceasta e minima obligaţie pe care o au: să completeze o declaraţie de venituri ca să se poată plăti impozitele, ca orice contribuabil.", a conchis Tăriceanu.