Se dă startul NEBUNIEI în fotbal: Ionuț Lupescu a făcut anunțul mult așteptat

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 11-02-2018 10:45
Actualizat: 11-02-2018 11:12

Fostul internaţional Ionuţ Lupescu a anunţat că va candida la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, alegerile urmând să aibă loc la 18 aprilie. În prezent, preşedinte al FRF este Răzvan Burleanu.

Citește și: Tăriceanu se DEZLĂNŢUIE: Atac DUR după scutirile pentru IT-işti. Ce le transmite românilor vizaţi de Declaraţia 600 / VIDEO

"Sunteţi mulţi care mi-aţi solicitat de-a lungul ultimului ani să îmi pun experienţa, cunoştinţele şi pasiunea în serviciul fotbalului din ţara mea. V-am auzit, am înţeles, am cântărit şi am luat decizia conformă cu dorinţele voastre, să îmi depun candidatura la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal", a afirmat Ionuţ Lupescu, în prezent şef al Comisiei Tehnice a UEFA.

Răzvan Burleanu şi-a anunţat deja candidatura pentru un nou mandat la preşedinţia FRF. Burleanu este în funcţie din 4 martie 2014, când l-a învins, în turul al doilea, pe fostul arbitru Vasile Avram, cu 113 voturi, din 175 exprimate.

Până în prezent, fostul internaţional Marcel Puşcaş şi-a mai anunţat candidatura la conducerea FRF.