Meleșcanu, întrevedere cu omologul său libian

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 15-02-2018 11:01

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut, joi, o întrevedere cu omologul său libian, Mohamed Taher Siala, aflat în vizită în România, şi a discutat cu acesta inclusiv despre necesitatea soluţionării crizei din această ţară pe cale paşnică. 

Potrivit unui comunicat al MAE transmis AGERPRES, a fost reliefată importanţa relansării dialogului politic pentru revitalizarea colaborării bilaterale în ansamblu, în contextul împlinirii a 44 de ani de la data stabilirii relaţiilor diplomatice dintre România şi Libia. 

Dialogul a permis, de asemenea, abordarea elementelor de actualitate ale agendei regionale, cei doi demnitari analizând evoluţiile recente din lumea arabă, cu accent asupra evoluţiilor din Libia, context în care au reiterat importanţa coordonării consolidate a comunităţii internaţionale în combaterea extremismului şi a terorismului. 

În acest sens, ministrul Teodor Meleşcanu a reiterat poziţia României de sprijinire a suveranităţii, independenţei, integrităţii teritoriale şi unităţii naţionale a Libiei, în baza Acordului Politic Libian semnat la Skhirat, context în care a subliniat necesitatea soluţionării crizei libiene pe cale paşnică. Totodată, el a asigurat că România sprijină pe deplin demersurile Uniunii Europene de susţinere a procesului de tranziţie spre o democraţie inclusivă. 

Ministrul Afacerilor Externe libian s-a referit la evoluţiile curente din ţara sa şi a evidenţiat faptul că preocuparea primordială a membrilor Guvernului libian şi a altor actori politici şi militari este legată de reglementarea crizei interne. 

El a subliniat că, în discuţiile cu membrii comunităţii internaţionale, reprezentanţii libieni sunt interesaţi atât de obţinerea sprijinului în domeniul umanitar şi formare profesională în diverse domenii, cât şi în lupta împotriva grupărilor teroriste şi a celor de crimă organizată, precum şi migraţiei ilegale.