Nicolae Dică exultă după marea victorie cu Lazio: 'Am arătat ca o echipă mare'

Autor: Andrei Radu
Publicat: 16-02-2018 07:18

Tehnicianul Nicolae Dică a declarat, joi seară, după meciul cu Lazio Roma, scor 1-0, că FCSB a arătat ca o echipă mare, însă tot italienii sunt favoriţi pentru calificarea în faza următoare a competiţiei. "Oricât de mică e şansa noastră vom încerca să profităm la maxim", a adăugat Dică.

Nicolae Dică a precizat, în conferinţa de presă de la finalul partidei de pe Arena Naţională, că elevii săi s-au ridicat la nivelul celor de la Lazio în unele momente.

"O partidă foarte grea, aşa cum ne aşteptam. Ne-am dorit să ne ridicăm la nivelul celor de la Lazio şi chiar am reuşit asta în unele momente. Consider că am arătat ca o echipă mare, că ne-am creat ocazii şi am înscris, dar cel mai important este că nu am primit gol. Jucătorii au arătat o atitudine bună şi merită felicitaţi. Această victorie înseamnă foarte mult pentru mine şi pentru echipă, dar acum cel mai important este returul. Lazio pleacă cu prima şansă, dar oricât de mică e şansa noastră, vom încerca să profităm la maxim. Mă bucur că am putut gândi şi noi că putem pune probleme unei echipe din Italia", a spus tehnicianul, conform News.ro.

Dică a precizat că returul din Italia va fi mai greu. "Ne dorim ca şi în Italia să facem o partidă la fel de bună, dar cred că va fi mai greu decât azi. Astăzi nu cred că Lazio se aştepta să jucăm aşa ofensiv. Aceasta este cea mai mare victorie a mea din carieră de până acum, dar sper să nu fie şi ultima".

Echipa FCSB a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia lui Ştefan Radu, Lazio Roma, în prima manşă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa. Golul a fost marcat de Gnohere, în minutul 29. Returul va avea loc joia viitoare, la Roma.