CTP şi Cosmin Prelipceanu, reacţii FURIBUNDE după amenda CNA: 'Dacă nu scrie STIRIPESURSE nu există...'

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu
Publicat: 16-02-2018 13:54
Actualizat: 16-02-2018 14:03

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat, joi seara, la Digi24, că se declară solidar cu postul, care tocmai a fost amendat de CNA pentru alăturarea pe care o făcuse CTP  între coafura premierului Dăncilă și podoaba capilară a unui pavian cu mantie. În schimb, jurnalistul atrage atenția că CNA-ul ar trebui să reacționeze și în cazul limbajului folosit de moderatorul Mihai Gâdea în legătură cu șefa DNA.

Citeşte şi: CNCD, reacţie DURĂ în scandalul declanşat de premier: 'Ar trebui să se RETRAGĂ din viaţa publică...'

"Cristian Tudor Popescu: Mă întreb ce spune dragul nostru CNCD despre insultele care i-au fost aduse unei femei, dna Kovesi, la respectivele televiziuni în aceste zile... Nu, că nu aștept nimic de la respectivii...Nicio problemă!

Cosmin Prelipceanu: Dacă nu scrie stiripesurse nu există!

CTP: Da, exact, de acolo își iau dânșii calea, adevărul și viața. Deci, această caracteristică tipic totalitară, domnule, a îndrăznit unul, aseară, un liberal ceva (purtătorul de cuvânt - n.r.) să zică nu, domnule, eu cred că nu trebuie doamna Kovesi chiar așa omorâtă cu pietre. Ce i s-a spus de către moderator nu e de reprodus aici, în studio, o insultă ultragrosolană...CNA-ul, e interesant, înțeleg că ne-a amendat, da? Tot pentru povestea cu coafura. Deci, suntem amendați, stimați telespectatori, e bine să știm și asta, și de Consiliul Audiovizualului. De fapt, în cazul de față, nu eu, dar eu sunt solidar cu dl Prelipceanu și cu postul Digi24 - mă declar - postul este amendat de CNA pentru coafură."

Digi 24 a primit o amendă de 10.000 de lei de la CNA pentru emisiunea în care CTP a comparat coafura Vioricăi Dăncilă cu podoaba capilară a unui pavian.