Se pregătește un MITING, la Palatul Cotroceni: 'Azi, la ora 15.00, voi consuma portocale pe dealul Cotroceni. Portocale sanatoase, nu de Ploiesti...'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 17-02-2018 12:10
Actualizat: 17-02-2018 12:32

Se pune la cale un miting, Palatul Cotroceni, pentru ora 15! Anunțul a fost făcut de deputatul Liviu Pleșoianu, de la PSD. Acesta e nemulțumit de modul în care președintele Klaus Iohannis s-a raportat la înregistrările cu procurorii DNA Ploiești. ”Azi, la ora 15.00, voi consuma portocale pe dealul Cotroceni. Portocale sanatoase, nu de Ploiesti...Eu merg acolo pe 'persoană fizică', ca să spun așa, pentru că acum două zile am constat că într-un mod foarte bizar singurul loc din această țară unde nu s-a aflat cât de toxice sunt 'portocalele de Ploiești', cât de dăunătoare sănătății democrației noatre sunt 'portocalele de Ploiești', este dealul Cotroceni. E foarte bizar acest lucru, pentru că în rest în toată țara s-a aflat.”, e mesajul lui Pleșoianu pentru cei care vor să îl însoțească.

Alături de Pleșoianu, un alt contestatar al șefei DNA, Daniel Dragomir, fostul ofițer SRI, a anunțat că va fi prezent.

Citește și: A fost făcut public! Cât de bogată este, de fapt, „VOCEA” premierului Dăncilă

”La ora 15, astazi, va asteptam la portocale.La palatul Cotroceni, Initiativa Romania 3.0 da un prim semnal ca nu se mai poate asa. Ca libertatea romanilor e mai presus de orice.Ne vedem acolo, vine si Liviu Plesoianu si multi alti oameni din initiativa.”, e mesajul lui Dragomir.