BAFTA 2018: Gary Oldman a câştigat premiul pentru cel mai bun actor în rol principal

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 18-02-2018 23:28

Starul britanic Gary Oldman a câştigat premiul BAFTA pentru cel mai bun actor în rol principal datorită interpretării sale din filmul "Darkest Hour", duminică seară, la Londra, la cea de-a 71-a ediţie a galei organizate de British Academy of Film and Television Arts, potrivit contului de Facebook al acestor trofee prestigioase, relatează agerpres.

La această categorie au fost nominalizaţi Daniel Day-Lewis ("Phantom Thread"), Daniel Kaluuya ("Get Out"), Gary Oldman ("Darkest Hour"), Jamie Bell ("Film Stars Don't Die In Liverpool") şi Timothee Chalamet ("Call Me By Your Name").

În filmul "Darkest Hour", actorul Gary Oldman interpretează rolul fostului prim-ministru britanic Winston Churchill. Pelicula prezintă primele zile din mandatul celebrului politician britanic, care a devenit prim-ministru la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Titlul filmului face referire la o frază celebră rostită de Winston Churchill - "The Darkest Hour" ("Cea mai întunecată oră") -, care descrie o perioadă întunecată din acel război, cuprinsă între cucerirea Franţei în iunie 1940 şi invazia Uniunii Sovietice în iunie 1941 de Germania nazistă (în total 363 de zile), când Imperiul Britanic a luptat singur împotriva puterilor Axei în Europa.

Acesta este primul premiu BAFTA câştigat de Gary Oldman. Starul britanic, care a fost recompensat cu Globul de Aur în ianuarie 2018 pentru acelaşi rol, a mai obţinut o nominalizare la BAFTA în 2012 pentru rolul principal din filmul "Tinker Tailor Soldier Spy".

Gala BAFTA 2018 are loc la ora transmiterii acestor informaţii la Royal Albert Hall din Londra.

Cea de-a 71-a gală de decernare a premiilor BAFTA este prezentată în premieră de actriţa de comedie Joanna Lumley, care a preluat acest rol de la Stephen Fry.