Ciro Immobile râde de Steaua: Voiam să întoarcem rezultatul din tur şi am reuşit cu mare stil. Mister voia să mă înlocuiască, se temea pentru recordul său

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 22-02-2018 23:32

Fotbalistul echipei Lazio Roma, Ciro Immobile, care a marcat trei goluri în meciul retur cu FCSB, din 16-imile Ligii Europa, a declarat că el şi colegii săi au întors “cu mare stil” rezultatul din tur. “Voiam să întoarcem rezultatul din tur şi am reuşit cu mare stil. Echipa a demonstrat că are caracter. Am muncit mult pentru a ajunge în Liga Europa şi ar fi fost păcat să fim eliminaţi în 16-imi. Unele goluri sunt rezultatul muncii întregii echipe. Sunt mândru că am trecut alături de ei de un moment dificil. Vreau să îi dedic cele trei goluri mamei mele”, a spus Immobile, potrivit tuttomercatoweb.com.

Potrivit sslazio.it, Immobile a glumit vorbind despre faptul că Simone Inzaghi a intenţionat să îl înlocuiască. “Mister voia să mă înlocuiască, se temea pentru recordul său de patru goluri într-un singur meci din cupele europene. Ne-am distrat puţin”. Ciro Immobile pleacă acasă cu mingea de la meciul Lazio – FCSB, a notat clubul italian pe Facebook, postând o fotografie cu fotbalistul având balonul în mână.

Formaţia Steaua a ratat calificarea în optimile Ligii Europa, după ce a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 5-1, de echipa Lazio Roma, în manşa retur a 16-imilor competiţiei. În tur, FCSB a câştigat, scor 1-0.

Golurile au fost marcate de Immobile '7, '43, '71, Bastos '35 şi Anderson '51 pentru Lazio, respectiv Gnohere '81 pentru Steaua, conform news.ro.