Naţionala de baschet masculin a României a bătut Croaţia cu 58-56, în al treilea meci din preliminariile CM 2019

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 23-02-2018 21:23

Naţionala de baschet masculin a României a învins vineri, în deplasare, reprezentativa similară a Croaţiei, cu scorul de 58-56 (21-26), în cea de-a treia partidă din grupa D a preliminariilor europene ale CM2019. Pentru România au marcat Kuti 16 puncte, Căţe 13, Nicoară 8, Nicolescu 7, Mandache 5, Watson 4, Paliciuc 3, Olah 2, iar din echipa croată s-au remarcat Perici 19 şi Zorici 11.

În urma rezultatului, România este lider temporar, cu 5 puncte, iar Croaţia are 3. Pentru Croaţia a jucat şi Zeljko Sakici, component al campioanei României, U BT Cluj. Tot vineri se va juca şi partida dintre Italia (4) şi Olanda (3).

Tricolorii vor juca a patra partidă din grupa D la BT Arena, din Cluj-Napoca, în 26 februarie, cu Italia. Elevii şi studenţii vor avea intrarea gratuită la acest meci. În prima etapă din grupa D a preliminariilor europene, România a cedat în Italia, cu 70-75, iar apoi a învins pe teren propriu Olanda, cu 75-68.

România joacă pentru prima dată în istoria sa în preliminarii mondiale la nivel de seniori.

Programul în continuare al tricolorilor în grupa D este următorul: Olanda – România (28 iunie) şi România – Croaţia (1 iulie). Primele trei clasate în fiecare din cele opt grupe se vor califica în faza următoare a preliminariilor europene. Cupa Mondială din 2019 va avea loc în China, conform news.ro.