Startul meciului dintre Hermannstadt şi Steaua a fost amânat din cauza stării terenului

Autor: Cornel Dumitrescu
Publicat: 28-02-2018 19:15

Startul meciului Hermannstadt – Steaua, din sferturile de finală ale Cupei României, a fost amânat din cauza terenului îngheţat şi a ninsorii. Partida ar fi trebuit să înceapă la ora 18.30, dar cu scurt timp înainte de ora respectivă la Sibiu a început să ningă. Terenul este îngheţat şi în mare parte acoperit cu un strat subţire de zăpadă, pentru degajarea căruia se fac eforturi.

Startul a fost amânat cu o oră, potrivit telekomsport.ro. În sferturile Cupei României a avut loc, marţi, partida Gaz Metan Mediaş – Astra Giurgiu, scor 1-0, iar meciurile FC Botoşani - CSM Politehnica Iaşi (de miercuri) şi CSU Craiova – Dinamo (de joi) au fost amânate.