Simona Halep s-a umplut de bani în doar două luni: Ce AVERE a adunat, în 2018, liderul mondial

Autor: Andrei Radu
Publicat: 02-03-2018 23:18

Simona Halep a strâns o mică avere, în primele două luni din 2018. După victoria de la Shenzen şi finala de la Australian Open, românca de 26 de ani a pus mâna pe 1,841,498 de dolari.

În circuitul feminin, ocupanta numărului unu mondial e depăşită doar de cea care a învins-o dramatic în ultimul act de la Melbourne. Lui Caroline Wozniacki i-au intrat în conturi nu mai puţin de 3,225,104 de dolari, susțin englezii de la ibtimes.co.uk.

Citește și: Gafă monumentală comisă de președintele FRF, Răzvan Burleanu

În întreaga carieră, Simona a câştigat 22,577,513 de dolari, dar mai are mult până să ajungă la performanţa Serenei Williams (84,463,131 de dolari). Maria Sharapova o depăşeşte şi ea la acest capitol pe Simona (37,190,159 de dolari), anunță Digisport.ro.

În circuitul masculin, Roger Federer conduce detaşat: a adunat câştiguri totale de 3,656,655 de dolari, mult peste ce a strâns Marin Cilic (1,631,735). Surprinzătorul Hyeon Chung e al treilea, cu 745,796 de dolari.